CORELAȚIA MOBILITATE ‒ CONTRAMOBILITATE ÎN STRUCTURILE DE GENIU

Abstract

Deplasarea și manevra au fost şi vor rămâne, de-a lungul timpului, cerinţe imperative ale structurilor militare în câmpul tactic. Progresul tehnologic a oferit posibilităţi ridicate structurilor de manevră, pentru a-şi menţine libertatea de mişcare în câmpul tactic, simultan cu interzicerea/îngreunarea posibilităţilor de manevră a adversarului. Necesitatea asigurării unei mobilități crescute a structurilor luptătoare proprii în câmpul tactic a determinat apariția unei generaţii noi de forţe de sprijin de geniu, modulare şi standardizate, cu o doctrină aflată în acord cu cerinţele generate de câmpul de luptă modern și, mai ales, cu o capabilitate crescută de adaptare și integrare a resurselor externe, în scopul îndeplinirii sarcinilor specifice.