FENOMENUL REGIONALIZĂRII ÎNTRE INTEGRARE ECONOMICĂ ŞI DISOLUŢIE A STATULUI NAŢIUNE

Authors

  • Andi Mihail BĂNCILĂ Academia Tehnică Militară

Abstract

Pe fondul problemelor din ce în ce mai mari care afectează competivitatea economică a celui mai important spaţiu de cooperare regională, Uniunea Europeană, foarte mulţi specialişti privesc cu rezervă viitorul acestui model de dezvoltare. În timp ce în vestul continentului european scepticii consideră că este timpul pentru a relua un proces întrerupt de al Doilea Război Mondial, revenirea la planificarea naţională a economiilor, esticii privesc cu optimism noua etapă de regionalizare şi integrare economică.

Author Biography

Andi Mihail BĂNCILĂ, Academia Tehnică Militară

Băncilă Andi Mihail este lector universitar la Academia Tehnică Militară unde predă cursurile de Relații Internaționale Politice și Militare Contemporane și Geopolitică. Este absolvent al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu promoția 2002. În anul 2009 finalizează cursurile masteratului de Relații Internaționale din cadrul Facultății de Istorie a Universității București iar în anul 2013 i se atribuie titlul de doctor în domeniul istorie la Universitatea „Ovidius” din Constanța susținând teza cu titlul „România în cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc de la dictat economic la emancipare 1949-1964”. Pe parcursul pregătirii doctorale a beneficiat de un grant de pregătire doctorală la Universitatea din Paderborn din Germania. În anii 2013 și 2014 a participat la desfășurarea de activități didactice la Tadeusz Kościuszko Land Forces Military Academy .

References

Bădescu Ilie., Dungaciu Dan., Sociologia şi geopolitica frontierei, Vol. 1, Editura Floarea Albastră, 1995

Băncilă Andi Mihail, Interstate production centers, reality and desideratium in the enlarged area of the Black Sea, in EUBSR 2012 Conference, Vol 3

Bhagwati, J., Regionalism and multilateralism: an overview, in De Melo, J., Panagariya, A. (ed) New dimensions in regional integration, Cambridge University Press, 1993

Cocean Pompei, The future of lands in Romania, Rev. Roum. Géogr./Rom. Journ. Geogr.,56, (1), Bucureşti, 2012

Ianoş Ioan.,Oraşele şi organizarea spaţiului geografic, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1987

Kono, D., Y., When do Trade Blocs Block Trade?, International Studies Quarterly,Nr.51, 2007

Krugman, P., The Move Toward Free Trade Zones, in (November/December 1991) Economic Review, Federal Reserve Bank of Kansas City,1991

Mihăilescu Vintilă, Geografia teoretică, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1968

Miron D., Comerţ internaţional, Editura Academiei de Studii Economice, Bucureşti, 2003

Postolachi Andrei Teofil, Regionalization of international trade, MPRA Paper No. 36936, februarie 2012

Sava Nicu Ionel, Geopolitica teorii şi paradigme clasice Școala geopolitică germană, Editura InfoTeam, Bucureşti, 1997

Simileanu Vasile, Geopolitica şi centre de putere, Editura Top Forum, 2010

Suranovici M. S., Trade diversion and trade creation, Universitatea din Zurich, 2004

Viner J., The Customs Union Issue, Carnegie Endowment for International Peace, New York

Väyrynen Raimo, Regionalism: Old and New, International Studies Review, Vol. 5, No. 1 (Mar., 2003),

Published

2015-04-01

Issue

Section

Articole