PARADIGME DE SECURITATE ÎN SECOLUL XXI
Abstract
Securitatea este un domeniu dinamic, activ datorat heteroclităţii mediului internaţional de securitate. Un mediu care surprinde, uimeşte prin fiecare mişcare strategică, mutaţii geopolitice de multe ori greu de preconizat. Filosofia securităţii este un concept pe care îl propunem pentru a înţelege mai bine lumea în care trăim. Gândind şi reflectând vom putea desluşi mai bine mecanismele statale, societale şi instituţionale ale planetei. Viitorul securităţii este o dezbatere între două mari teorii, postmodernismul şi neorealismul. Postmodernismul critică şi deconstruieşte tot, neorelismul avertizează că puterea nu şi-a spus ultimul cuvânt în lume. O lume anatomizată şi un mediu internaţional interpretabil sau o lume pragmatică şi un mediu internaţional periculos, competiţional ca o junglă. O întrebare la care cele două teorii vor răspunde în următorii ani. Noul mediu internaţional de securitate va fi unul al întrebărilor. Răspunsurile trebuie să le avem noi şi componentele întregului sistem internaţional de securitate.References
Borradori Giovanna, Filosofie într-un timp al terorii – Dialoguri cu Jürgen Habermars şi Jacques Derrida, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2005.
Buzan Barry, Waever Ole, de Wilde de Jaap, Securitatea – un nou cadru de analiză, Editura CA Publishing, Cluj-Napoca, 2011.
Chirovici Ovidiu Eugen, Puterea, Editura Rao, Bucureşti, 2009.
Chomsky Noam, Noi creăm viitorul, Editura Corint, Bucureşti, 2012.
Frunzeti Teodor, Zodian, Vladimir, (coordonatori), Lumea 2013. Enciclopedie politică şi militară (Studii Strategice şi de Securitate), Editura Rao, Bucureşti, 2013.
Hlihor Constantin, Geopolitica şi Geostrategia în analiza relaţiilor internaţionale contemporane, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005.
Johnson Paul, Istoria Lumii Moderne, Editura Humanitas, Bucureşti, 2005.
Kant Immanuel, Spre Pacea Eternă, Editura All, Bucureşti, 2008.
Mâşu Ştefan, Omenirea secolului al XXI-lea şi guvernul mondial, Editura RAO, Bucureşti, 2011.
Nye Jr S. Joseph, Descifrarea Conflictelor internaţionale, Editura Antet, Bucureşti, 2005.
Nye Jr. S. Joseph, The Future of Power, Editura Public Affairs, New York, 2011.
Steans Jill, Pettiford Lloyd, colaborare Diez Thomas, Introducere în Relaţiile Internaţionale –Perspective şi teme, Editura Antet, Bucureşti, 2005.
Downloads
Published
Issue
Section
License
Copyright (c) 2014 Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I”
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial 4.0 International License.
Articolele publicate sunt supuse legii copyright-ului. Toate drepturile sunt rezervate Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, indiferent dacă se are în vedere întregul material sau o parte a acestuia, în special drepturile privind traducerea, retipărirea, reutilizarea ilustraţiilor, citatele, difuzarea prin mass-media, reproducerea pe microfilme sau orice alt mod şi stocarea în bănci de date. Sunt autorizate orice reproduceri fără perceperea taxelor aferente cu condiţia precizării sursei.