Infrastructurile critice prin lentila teoriei securizării
DOI:
https://doi.org/10.53477/2065-8281-25-27Keywords:
teoria securizării;, infrastructuri critice;, reziliență;, securitate cibernetică;, Directiva CER;, Directiva NIS2;, guvernanța Uniunii Europene;, servicii esențiale;Abstract
Infrastructurile critice au devenit un punct central al guvernanței europene în materie de securitate, pe fondul creșterii complexității amenințărilor fizice, digitale și hibride. Acest articol aplică teoria securizării, bazându-se atât pe formularea clasică a Școlii de la Copenhaga, cât și pe dezvoltările sale sociologice, pentru a analiza modul în care Uniunea Europeană construiește și guvernează infrastructurile critice prin Directiva CER și Directiva NIS2. Cele două acte normative dezvăluie o logică duală a securizării bazată pe continuitate operațională fizică și integritate sistemică digitală. Prin corelarea teoriei securizării cu politica materială a guvernanței infrastructurilor, articolul demonstrează că infrastructura critică nu este doar un domeniu tehnic, ci o arenă esențială prin care securitatea europeană contemporană este definită și pusă în practică.