Impactul noilor capabilități de sprijin prin foc din perspectiva funcțiilor întrunite

Authors

  • Adrian MIREA Universitatea Națională de Apărare „Carol I”

DOI:

https://doi.org/10.53477/2065-8281-24-40

Keywords:

funcții întrunite;, sisteme HIMARS

Abstract

Articolul evidențiază utilitatea cadrului operațional descris de funcțiile întrunite pentru a înțelege impactul pe care o capabilitate disponibilă îl are, din punct de vedere acțional, asupra operației. Totodată, acest cadru poate fi exploatat și în scopul identificării unei nevoi de capabilități la nivelul grupărilor de forțe actuale, necesar în îndeplinirea misiunilor încredințate. Pentru a putea argumenta cele menționate, am avut în atenție o capabilitate de asigurare a sprijinului prin foc, recent intrată în înzestrarea structurilor de forțe armate naționale – sistemele M142 HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System). Dacă, în prima parte a articolului, am detaliat succint aspecte privind cadrul operațional descris de funcțiile întrunite, în cea de-a doua parte, am prezentat o perspectivă argumentată referitoare la impactul pe care capabilitățile sistemelor HIMARS îl au asupra modului de conceptualizare a operațiilor. Scopul articolului este de a argumenta, printr-un exemplu concret, posibilitatea întrebuințării cadrului operațional descris de funcțiile întrunite pentru a înțelege întregul potențial al unei capabilități existente sau de perspectivă pentru structurile de forțe armate naționale.

References

Avia.Pro. 2022. ”ВСУ показали особенность применения РСЗО Himars в условиях контрбатарейной борьбы” (The AFU showed the peculiarity of using Himars MLRS in the conditions of counter-battery combat). https://avia.pro/news/vsu-pokazaliosobennost-

primeneniya-rszo-himars-v-usloviyah-kontrbatareynoy-borby.BBC. 2022. ”Ukraine: What are Himars missiles and are they changing the war?”

https://www.bbc.com/news/world-62512681.

Defence DataBase. 2024. ”M142 HIMARS multiple rocket launcher”.

https://defencedb.com/profile_page.php?item_id=16.

Forțele Terestre Române. 2024. „Sistemul de rachete cu lansare multiplă M-142 HIMARS”.

https://forter.ro/inzestrare/sistemul-de-rachete-cu-lansare-multipl%C4%83-m-142-himars.

Global Defense News. 2023. ”Using HIMARS Ukrainian forces destroy five Russian MSTA-Showitzers in key counter-offensive”.

https://armyrecognition.com/focus-analysisconflicts/army/conflicts-in-the-world/russia-ukraine-war-2022/using-himarsukrainian-

forces-destroy-five-russian-msta-s-howitzers-in-key-counter-offensive.

Goldstein, Lyle și Nathan Waechter. 2023. ”The Diplomat”. https://thediplomat.com/2023/06/china-considers-countermeasures-to-us-himars-missile-system/.

Kadam, Tanmay. 2022. ”Kudos HIMARS! Russian Military Experts Say US Systems Are Confusing Counter-Battery Ops By Changing Trajectory”. https://www.eurasiantimes.

com/kudos-himars-russian-military-experts-say-us-systems-are-confusing-counterbattery-ops-by-changing-trajectory/.

Kosoy, Daniel. 2024. ”HIMARS, Ukraine’s Original Game Changer.” United24 Media.

https://united24media.com/war-in-ukraine/himars-ukraines-original-game-changer-1613.

Lockheed Martin. 2024. ”Aerostar and Lockheed Martin open the first European HIMARS

Sustainment Centre in Romania”. https://news.lockheedmartin.com/2024-05-30-aerostar-and-lockheed-martin-open-the-first-european-himars-sustainment-centrein-romania?_gl=1*1scrj9n*_gcl_au*NDM3NzExMjQwLjE3MzEwMDcxNzc.

Marquardt, Alex, Natasha Bertrand și Zachary Cohen. 2023. ”Russia’s jamming of US-provided rocket systems complicates Ukraine’s war effort.” CNN. https://edition.cnn.com/2023/05/05/politics/russia-jamming-himars-rockets-ukraine/index.html.

NATO. 2019. Allied Joint Doctrine for the Conduct of Operations AJP-3. NATO Standardization Office.

—. 2022a. Allied Joint Doctrine AJP-01. NATO Standardization Office.

—. 2022b. Allied Joint Doctrine for Land Operations AJP-3.2. NATO Standardization Office.

New Voice of Ukraine. 2023. ”HIMARS strike destroys rare Yastreb-A counter-battery radar in Russian Rear – video”.

https://english.nv.ua/nation/video-of-himars-destroyingrussian-yastreb-a-counter-battery-radar-in-donetsk-oblast-50436872.html.

Newsweek. 2024. ”Strikes on Ukraine’s Most Prized Assets Raise Alarm”. https://www.newsweek.com/ukraine-russia-strikes-helicopters-abrams-bradleys-1879148.

Nistorescu, Claudiu-Valer. 2024. „Asimetrii generate de noile sisteme de armament și rolul lor în obținerea succesului pe câmpul de luptă. Efectele generate de sistemul HIMARS în conflictul din Ucraina.” Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I” 13 (3): 72-83.

Orjanu, Gheorghiță. 2023. „HIMARS deschide uși. Artileria Armatei României a intrat în «clubul select» ASCA. SUA – rol cheie în primirea României în ASCA.” Defense Romania.

https://www.defenseromania.ro/himars-deschide-usi-artileria-armatei-romaniei-a-intratin- clubul-select-asca-sua-rol-cheie-in-primirea-romaniei-in-asca_622036.html.

SMG. 2011. Doctrina Armatei României SMG-103. București: MApN.

—. 2014. Doctrina pentru operații întrunite a Armatei României SMG/ PF-3. București:

MApN.

Tass. 2024. ”Russia’s strike destroys four HIMARS launchers, 35 foreign personnel in Ukraine cooperation”. https://tass.com/politics/1814677.

Toroi, George-Ion. 2024. ”A theoretical analysis of the art of deception.” Strategic Impact,No. 2: 25-47.

VPK News. 2023. ”The Russian Armed Forces revealed the weak points of HIMARS”.

https://vpk.name/en/714706_the-russian-armed-forces-revealed-the-weak-pointsof-himars.html.

Downloads

Published

2025-01-22

Issue

Section

Articole