Teoria complexului regional de securitate – studiu de caz, statele riverane Mării Negre

Authors

  • Adrian GHENADE Academia Națională de Informații Mihai Viteazul, București, România
  • Elena ONU Școala Națională de Științe Politice și Administrative, București, România

DOI:

https://doi.org/10.53477/2065-8281-24-08

Keywords:

Marea Neagră, teoria complexului de securitate, poststructuralism, Școala de la Copenhaga, NATO, securitate.

Abstract

Cunoscută în Antichitate sub denumirea de Pontus Euxinus, Marea Neagră a reprezentat, din cele mai vechi timpuri, puntea de legătură dintre civilizația europeană și civilizația orientală. Posesoarea unui mozaic multivariat de culturi, zona Mării Negre a facilitat, de-a lungul secolelor, atât dezvoltarea relațiilor comerciale și politice, cât și declanșarea și întreținerea de conflicte, fiind precum Sabia lui Damocles. Situată la intersecția a trei zone de securitate (euroatlantică, rusă și orientală), Marea Negră constituie, în prezent, un spațiu vulnerabil în materie de securitate. Moștenitoarea unei culturi bizantine, majoritatea statelor riverane prezintă o politică internă și externă alambicată, fiind prinse între idealismul lumii occidentale și realismul spațiului estic european. Totodată, revizionismul Federației Ruse și cel al Turciei în materie de politică externă va însemna și o schimbare a dinamicii relațiilor dintre statele riverane Mării Negre care s-ar putea solda fie cu revenirea acesteia la statutul de lac rusesc, fie cu o împărțire a sferelor de influență între Federația Rusă și Turcia. În acest sens, pentru a analiza viitoarea dinamică a securității statelor riverane, am utilizat teoria complexului regional de securitate, pe care o considerăm foarte potrivită în studiul nostru pentru regiunea Mării Negre.

References

Britannica. 1936. ”Montreux Convention.” https://www.britannica.com/event/Montreux-Convention.

Buzan, Barry. 1983. People, States and Fear: National Security Problem in International Relations. Marea Britanie: Wheatsheaf books Ltd.

Cojocaru, Marius George. 2014. NATO și Marea Neagră. Târgoviște: Cetatea de Scaun.

Curtifan, Tudor. 2018. „Abhazia și Osetia de Sud, recunoscute de Siria. Georgia, replică imediată.” https://www.defenseromania.ro/abhazia-i-osetia-de-sud-recunoscute-de-siria-georgia-replica-imediata_591759.html#google_vignette.

Davis, Anna. 2015. ”The 2015 Maritime Doctrine of the Russian Federation.” U.S. Naval War College Digital Commons, 10-11.

Dinu, Leonardo. 2020. ”The Crimean Aircraft Carrier. Russian federation militarization of the black sea.” https://www.newstrategycenter.ro/wp-content/uploads/2019/11/FLANKS-Policy-Brief-The-Crimean-Aircraft-Carrier.-Russian-Federation-Militarization-of-the-Black-Sea.pdf

Fiedler, Radoslaw și Andrezej Stelmach. 2018. Beyond Europe: Politics and Change in Global and Regional Affairs. Berlin: Logos Verlag Berlin.

NATO. 2023. ”Deterrence and defence”. https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_133127.htm.

Negruț, Silviu și Marius-Cristian Neacșu. 2022. Geostrategia. București: METEOR PRESS.

Ney, Virgil. 1967. ”Evolution of a theater of operations headquarters, 1941-1967.” https://apps.dtic.mil/sti/pdfs/AD0675414.pdf.

Petriashvili, Sophia. 2019. ”The shift of dominance in the Black Sea.” New Eastern Europe.

Smith, M.A. Dr. 2020. Russian Foreign Policy 2000: The Near Abroad. Camberley, Anglia: The Conflict Studies Research Centre.

The Senate of the United States. 2023. ”S.804 - Black Sea Security Act of 2023.” https://www.congress.gov/bill/118th-congress/senate-bill/804/text.

Downloads

Published

2024-04-09

Issue

Section

Articole