PRINCIPIUL „INDIVIZIBILITĂȚII SECURITĂȚII” – SURSE, MOTIVAȚII, RELEVANȚĂ – UN DECUPAJ GREȘIT ÎN PANOPLIA DE PRINCIPII AGREATE ÎN SECURITATEA EUROPEANĂ
DOI:
https://doi.org/10.53477/2065-8281-22-56Keywords:
comunicare strategică; interoperabilitate; analiză predictivă; date; intelligence.Abstract
Principiul securității indivizibile în Europa a reapărut, în ultimul timp, prin eforturile Federației Ruse, prin intermediul ministrului Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, care a încercat să revendice un fel de legitimitate pentru invazia consecutivă a Ucrainei, pe baza nesocotirii amenințărilor sale de securitate, percepute unilateral, și a încălcării de către Occidentul colectiv a acestui principiu, conform interpretării rusești. Este, cu siguranță, o distragere a atenției, și nu o dezbatere reală, dar merită analizată, întrucât este vorba despre o viziune în devenire, un concept imatur și nefundamentat, care nu a fost niciodată implementat, dar legat în totalitate de respectarea principiilor generale ce stau la baza Cartei ONU și a documentului fondator CSCE/OSCE, a ordinii bazate pe reguli, precum și pe încrederea în soluționarea pașnică a conflictelor și în abținerea de la folosirea forței sau a amenințării cu folosirea acesteia în relațiile internaționale.
References
AFP. 2022. ”Kremlin Denounces U.S. 'Peak Hysteria' After Putin-Biden Call.” The Moscow Times. Accesat la 21.01.2022. https://www.themoscowtimes.com/2022/02/12/kremlin-denounces-us-peak-hysteria-after-putin-biden-call-a76362
Anrchynewsky. 2022. ”Offended Russia rejects EU letter,.” anrchynewsky.com. Accesat la 13.02.2022. https://www.archynewsy.com/offended-russia-rejects-eu-letter/.
Blinken, Anthony J. 2022. ”The stakes of Russian Aggression for Ukraine and Beyond.” U.S. Department of State, Accesat la 20.01.2022, https://www.state.gov/the-stakes-of-russian-aggression-for-ukraine-and-beyond/
Britannica. 1920. ”League of Nations/Societe des Nations.” Britannica. 10 ianuarie. Accesat la 22.01.2022. https://www.britannica.com/topic/League-of-Nations.
OSCE. 1990. ”Charter of Paris for a New Europe, Paris, Security.” Accesat la 22.01.2022. https://www.osce.org/files/f/documents/0/6/39516.pdf.
SLDinfo.com. 2022. ”Allied Resolve 2022 Exercise: Russia Brings Troops from Far East to Belarus.” Accesat la 23.01.2022. https://sldinfo.com/2022/01/allied-resolve-2022-exercise-russia-brings-troops-from-far-east-to-belarus.
Fulda Gap, Lawland Corridor, Germany. ”Fulda Gap, Lawland Corridor, Germany.” Britannica. Accesat la 22.01.2022. https://www.britannica.com/place/Fulda-Gap.
Graham Tillett și Allison Jr. 2017. ”The Thucydides Trap, Foreign Policy.” Accesat la 22.01.2022. https://foreignpolicy.com/2017/06/09/the-thucydides-trap/
US Department of State. 1987. ”Treaty Between The United States Of America And The Union Of Soviet Socialist Republics On The Elimination Of Their Intermediate-Range And Shorter-Range Missiles (INF Treaty).” Accesat la 22.01.2022. https://2009-2017.state.gov/t/avc/trty/102360.htm.
Isachenkov, Vladimir. 2022. ”Russia moves more troops westward amid Ukraine tensions.” abcNEWS. Accesat la 19.01.2022. https://abcnews.go.com/International/wireStory/russia-moves-troops-westward-amid-ukraine-tensions-82326263.
Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse. 2021. ”Treaty between The United States of America and the Russian Federation on security guarantees.” Accesat la 22.01.2022. https://mid.ru/ru/foreign_policy/rso/nato/1790818/?lang=en.
—. 2021. ”Agreement on measures to ensure the security of The Russian Federation and member States of the North Atlantic Treaty Organization.” Accesat la 22.01.2022, https://mid.ru/ru/foreign_policy/rso/nato/1790803/?lang=en
—. 2022. ”Text of the Minister of Foreign Affairs of Russia Mr. Sergey Lavrov`s written message on Indivisibility of Security addressed to the Heads of Foreign / External Affairs Ministers / Secretaries of the US, Canada and several European countries.” Accesat la 01.02.2022. https://mid.ru/ru/foreign_policy/news/1796679/?lang=en.
NATO. 1997. ”Founding Act on Mutual Relations, Cooperation and Security between NATO and the Russian Federation signed in Paris, France, Titlul I principles.” Accesat la 22.01.2022. https://www.nato.int/cps/su/natohq/official_texts_25468.htm.
North Atlantic Council. 2019. ”Statement on Russia's failure to comply with the Intermediate-Range Nuclear Forces (INF) Treaty.” Accesat la 22.01.2022. https://www.nato.int/cps/en/natohq/news_162996.htm.
OSCE. 2010. ”Astana Commemorative Declaration towards a Security Community.” Accesat la 22.01.2022. https://www.osce.org/files/f/documents/b/6/74985.pdf.
—. 1975. ”Conference on Security and Co-operation in Europe, Final Act,1. (a) Declaration on Principles Guiding Relations between Participating States.” Accesat la 22.01.2022. https://www.osce.org/files/f/documents/5/c/39501.pdf
—. 1999. ”Summitul OSCE de la Istanbul.” Accesat la 22.01.2022. https://www.osce.org/files/f/documents/6/5/39569.pdf.
—. 1990. ”Treaty on Conventional Armed Forced in Europe.” Accesat la 22.01.2022. https://www.osce.org/files/f/documents/4/9/14087.pdf.
Reif, Kingston. 2015. ”Russia Completes CFE Treaty Suspension.” Arms Control Association. Accesat la 22.01.2022. https://www.armscontrol.org/act/2015-04/news-briefs/russia-completes-cfe-treaty-suspension#:~:text=Russia%20is%20suspending%20its%20participation,had%20largel.
Secretary General Marc Perrin de Brichambaut. 2010. ”The Indivisibility of Euro-Atlantic Security, 18th Partnership for Peace Research Seminar, Vienna Diplomatic Academy.” Accesat la 22.01.2022. https://www.osce.org/files/f/documents/5/f/41452.pdf.
Slawson, Nicola; Campbell, Lucy; Bartholomew, Jem. 2022. ”Ukraine crisis: Kremlin denounces US ‘peak hysteria’ after Putin-Biden call – as it happened.” The Guardian, februarie 12. Accesat la 12.01.2022. https://www.theguardian.com/world/live/2022/feb/12/ukraine-crisis-russia-invasion-fears-putin-biden-latest-news?filterKeyEvents=false&page=with:block-6207b0a88f08223384919f96.
TASS. 2022. ”Lavrov says US, NATO’s reaction to security initiatives ignores Russia’s key demands.” Accesat la 22.01.2022. https://flipboard.com/topic/antonyblinken/lavrov-says-us-nato-s-reaction-to-security-initiatives-ignores-russia-s-key-dem/a-2f-b5OkwTTOy3XUKBw.
United Nations. „UN Charter, Art. 2, paragraph 1.” Accesat la 22.01.2022. https://www.un.org/en/about-us/un-charter/full-text.
Deutsche Welle. 2021. ”Russia slams Western 'hysteria' over Ukraine.” Accesat 22.01.2022. https://www.dw.com/en/russia-slams-western-hysteria-over-ukraine/a-59894496.
Wilson, Woodrow. 2019. ”Fourteen Points. United States Declaration.” Britannica. Accesat 22.01.2022. https://www.britannica.com/event/Fourteen-Points.
Downloads
Published
Issue
Section
License
Copyright (c) 1970 Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I”
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial 4.0 International License.
Articolele publicate sunt supuse legii copyright-ului. Toate drepturile sunt rezervate Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, indiferent dacă se are în vedere întregul material sau o parte a acestuia, în special drepturile privind traducerea, retipărirea, reutilizarea ilustraţiilor, citatele, difuzarea prin mass-media, reproducerea pe microfilme sau orice alt mod şi stocarea în bănci de date. Sunt autorizate orice reproduceri fără perceperea taxelor aferente cu condiţia precizării sursei.