ADAPTABILITATEA OPERAŢIONALĂ – CERINŢĂ ESENŢIALĂ PENTRU VIITORUL FORŢELOR TERESTRE

Authors

  • Cristinel Dumitru COLIBABA Batalionul 280 Infanterie Mecanizată

Abstract

Într-un mediu complex şi nesigur, în care concurenţa pentru resurse, autoritate politică, suveranitate şi legitimitate vor da naştere unor varietăţi de conflicte între provocări la adresa securităţii aflate într-o continuă schimbare într-un mediu din ce în ce mai competitiv al unei lumi interconectate, va deveni din ce în ce mai complicat de realizat distincţia acestor provocări datorită complexităţii adversarilor, numeroşilor actori implicaţi şi abilitatea ameninţărilor de a se adapta rapid. Acestea sunt pe scurt motive pentru care capacitatea de adaptare a unei armate la situaţii noi a început să devină un subiect de interes pentru gânditorii militari.

References

Strategia de securitate naţională a României, 2008;

Carta albă a apărării, București, 2013;

P. Duţu, C. Bogzeanu, Strategia militară a României în contextul noilor repere europene şi euro-antlantice de securitate, Editura Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I", Bucureşti, 2011;

Army Strategic Planning Guidance;

F.M. 3-0, Operations, Washington, 2011;

TRADOC Pamphlet 525-3-3, The U.S. Army Capstone Concept, Fort Eustis, 2012.

Published

2015-07-06

Issue

Section

Articole