INTELLIGENCE-UL MULTINATIONAL ÎN FUNDAMENTAREA DECIZIILOR LA NIVEL NATO

Authors

  • Stelian TEODORESCU Ministerul Apărării Naţionale

Abstract

Intelligence-ul multinaţional poate oferi cheia succesului în fundamentarea deciziilor la nivel NATO prin crearea unei superiorităţi importante sau chiar a supremaţiei asupra inamicului, prin reducerea incertitudinilor oferind decidenţilor posibilitatea de a alege soluţia optimă pentru a acţiona. Dezvoltarea capacităţii de a optimiza şi eficientiza procesul decizional reprezintă principalul obiectiv al activităţii de intelligence.

Author Biography

Stelian TEODORESCU, Ministerul Apărării Naţionale

A absolvit în 1986 AcademiaTehnică Militară/specialitatea aviaţie şi în 1997 Facultatea de Inginerie Aerospaţială din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti. Aplecat spre studiu şi cercetare ştiinţifică în domeniul geopoliticii şi geostrategiei a absolvit, în anul 2009, studiile masterale în domeniul "Diplomaţiei Apărării", la Facultatea de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Universităţii "Lucian Blaga", din Sibiu. În 2013 a fost admis la studiile doctorale în domeniul "Ştiinţe Militare" în cadrul Universitărţii Naţionale de Apărare "Carol I", actualmente fiind admis în cadrul Proiectului de cercetare doctorală " Reţea transnaţională de management integrat al cercetării doctorale şi postdoctorale intelligence în domeniile Ştiinţe Militare, Informaţii şi securitate naţională şi Ordine publică şi siguranţă naţională" - program de formare continuă a cercetătorilor de elită - "SmartSPODAS". Din anul 1986 îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

References

Gelu Alexandrescu, Gheorghe Boaru, Constantin Alexandrescu, Sisteme informaţionale pentru management, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2012;

Constantin Alexandrescu, Gelu Alexandrescu, Gheorghe Boaru, Sisteme informaţionale militare - servicii şi tehnologie, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2010;

Florian Ciocan, Perspectives on interoperability integration within NATO defense planning process, Journal of Defense Resources Management, 2011;

Colonel Gheorghe Calopăreanu, Studiu privind comandantul în procesul decizional al structurilor operaţionale multinaţionale, Universitatea Naţională de Apărare, 2008;

Dr. psiholog Ion Duvac, Comunitatea naţională de informaţii şi cultura de intelligence a decidenţilor politici – actualităţi şi perspective, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Sociologie asistenţă şi socială, Master Studii de Securitate, Bucureşti, 2007;

Locotenent-colonel Von Pigg, Aviation Command and Control Officer at Headquarters, US Marine Corps, Common Analytic Standards: Intelligence Community Directive 203 and US Marine Corps Intelligence, semnată şi implementată pe 21.06.2007, smallwarsjournal.com;

Col. (r) Adrian Stanislav, Conceptul 2015, Programul de edificare a sistemului global integrat de intelligence (traducere integrală a documentului Vision 2015, 2015http://www.dni.gov/files/documents/Newsroom/ Reports%20and%20Pubs/Vision_2015.pdf), Supliment Pulsul Geostrategic, nr. 8, 05.10.2008, http://www.ingepo.ro/download-materiale/162/pdf;

Alina Amzică, Adina Sava, locotenent-colonel Pascu Furnică, Transformarea NATO - adaptare la noul mediu global de securitate, Impact Strategic, nr 4/2004, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”;

Locotenet-colonel Crăişor-Constantin Ioniţă, Procesul de luare a deciziilor în NATO (OPP), Impact Strategic, nr 4/2004, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”;

Maria-Carmen Nadia Petre, Globalizarea - definiţie, delimitări conceptuale şi teorii, Central and Estern European Online Library, Buletinul Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, nr.4/2013.

John Kriendler, NATO Intelligence and Early Warning, Conflict Studies Research Centre, 2006;

Paul Gallis, Specialist în European Affaires, Foreign Affaires, Defense, Trade Division, NATO's Decision-Making Procedure, CRS Report for Congress, 05.05.2003;

I. Nonaka, Tacit Knowledge and Knowledge Conversion: Controversy and Advancement in Organizational Knowledge Creation Theory, Organization Science, Vol. 20, No. 3, May–June 2009, pp. 635–652, ISSN1047-7039, EISSN 1526-545509 2003 0412, https://ai.wu.ac.at/~kaiser/birgit/Nonaka-Papers/tacit-knowledge-and-knowledge-conversion-2009.pdf;

Secolul XXI: Paradigma colaborativă a intelligence-ului, http://www.sri.ro/fisiere/studii/SEC_XXI_PARADIGMA_COLABORATIVĂ_INTELLIG.pdf;

Intelligence Competitiv, http://www.scritub.com/sociologie;

Allied Command Transformation, NATO Training Group Handbook, 2004, http://www.nato.int/structur/ntg/docu/1.pdf.

Published

2015-04-01

Issue

Section

Articole