Abordări integratoare și relaționale ale rezilienței în concepția și acțiunea Alianței Nord-Atlantice

Abstract

Conceptul de reziliență, adecvat operațiilor specifice, a fost folosit în cadrul NATO încă din anul 2010. Particularitatea termenului rezidă în fazele caracteristice de implementare în mediul operațional aliat, ceea ce generează o conduită adecvată de identificare, analiză și eludare a riscurilor, de rezistență la factorii perturbatori și de impact, recuperare, refacere și restabilire a potențialui inițial de forță și acțiune. Forțele combatante ale Alianței vor avea posibilitatea menținerii integrității și funcționalității adecvate, chiar și în condiții restrictive și cu dificultate crescută, prin implementarea, la nivelurile organizațional și acțional, a celor două componente ale rezilienței stratificate (operațională sau militară și civilă). În acest mod, va fi realizat un nivel ridicat de protecție, stabilitate și viabilitate a dispozitivelor de luptă ale forțelor tactice și/sau joint în fața unui ansamblu de amenințări și acțiuni complexe ale forțelor unui stat neprietenos (inamic). Prin cele relevate, cercetarea prezentă include o abordare teoretică, cu posibilități de concretizare în sfera rezilienței aplicate în domeniile civil și militar ale NATO, fiindcă include detalii importante cu caracter programatic, raportate la consecințele confruntării armate ruso-ucrainene, derulate începând cu 24 februarie 2022. De aici, au rezultat o serie de elemente relevante pentru consolidarea puterii acționale a forțelor joint și tactice, destinate a fi angajate în operații cu caracter național și multinațional în cadrul Alianței Nord-Atlantice, împotriva oricăror forțe agresive adverse.