TERORISMUL RUSESC ̶ UN PERICOL REAL ASUPRA SECURITĂȚII EUROPENE
DOI:
https://doi.org/10.53477/1842-810X-22-13Keywords:
terorism; securitate; război hibrid; pericol rusesc; terorism; Wagner.Abstract
În prezent, pe fondul visului imperial, în contextul în care Rusia se află în plin război de acaparare de teritorii (cel din Ucraina) desfășurat cu mijloace hibride, coroborat cu un istoric recent al atentatelor teroriste rusești de mai multe tipuri, se poate pune problema unui pericol iminent asupra securității regiunii europene democrate. Astfel, analiza pleacă de la ipoteza că Europa se află în fața unui nou pericol terorist promovat de Rusia, dezvoltat pe fondul unor acțiuni de destabilizare a ordinii democratice printr-un război hibrid, cu un risc crescut asupra securității regionale. În acest sens, scopul articolului este acela de a identifica potențialul terorist al Rusiei în prezent. Obiectivele subsumate acestuia sunt de a analiza cele trei pericole în creștere care construiesc potențialul terorist al Rusiei. Prima amenințare este reprezentată de istoricul agitat al terorismului în această țară. Al doilea pericol se referă la existența unui grup militar care a realizat mai multe acțiuni teroriste în afara teritoriului Rusiei, grupul Wagner. Cel de-al treilea pericol reprezintă activarea terorismului islamist în Ucraina, prin înrolarea în armata rusă și instruirea unor luptători radicalizați din țările de religie musulmană aflate sub dominația rusească. Principala metodă de cercetare o constituie documentarea. Au fost analizate studii, articole de presă și statistici referitoare la subiectul abordat, în baza cărora s-au formulat concluzii.
References
Analysis, SOVA Center for Information and. 2010. „The Structure of Russian Anti-Extremist Legislation.” Accesat noiembrie 12, 2022. https://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2009_2014/documents/droi/dv/201/201011/20101129_3_10sova_en.pdf.
BBC. 2022. „Putin Spoke on Sending 'Volunteers' from the Middle East to Ukraine.” BBC News. Accesat decembrie 2, 2022. https://www.bbc.com/russian/news-60707686.
BBC. 2022. „Ukraine war: Wagner chief Prigozhin defends brutal killing video.” BBC News. Accesat decembrie 4, 2022. https://www.bbc.com/news/world-europe-63623285.
Blackmore, Erin. 2020. „How the Red Terror set a macabre course for the Soviet Union.” National Geografic. Accesat noiembrie 4, 2022. https://www.nationalgeographic.com/history/article/red-terror-set-macabre-course-soviet-union.
Borshchevskaya, Anna. fără an. The russian war of war. Editor Washintgton Institute. Accesat noiembrie 3, 2022. https://www.washingtoninstitute.org/media/352.
Brylov, Denis. 2022. „“Muslim Legions” of the Russian Army – English version.” Observatoire International du Religieux Bulletin nr.7. Accesat noiembrie 18, 2022. https://obsreligion.cnrs.fr/bulletin/muslim-legions-of-the-russian-army-english-version/.
Brylov, Denis. 2022. „Muslim Legions” of the Russian Army.” Observatoire International du Religeux. Accesat decembrie 2, 2022. https://obsreligion.cnrs.fr/bulletin/muslim-legions-of-the-russian-army-english-version/.
C.Walters, Robert J.FischerEdward P.HalibozekDavid. 2019. „Terrorism: A Global Perspective.” Introduction to Security 401-412. Accesat noiembrie 6, 2022. doi:https://doi.org/10.1016/B978-0-12-805310-2.00016-0.
„Cum schimbă relațiile internaționale declararea Rusiei ca „regim terorist”.” Europa Liberă. Accesat noiembrie 12, 2022. https://romania.europalibera.org/a/rusia-regim-terorist/32112541.html.
Dinu, Clarice. 2022. „Ce este Grupul Wagner, armata privată a lui Putin, care l-ar avea ca țintă pe Volodimir Zelenski.” Hot News. Accesat noiembrie 17, 2022. https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25397673-este-grupul-wagner-armata-privata-lui-putin-care-avea-tinta-volodimir-zelenski.htm.
Filipov, David. 2017. „Here are 10 critics of Vladimir Putin who died violently or in suspicious ways.” Washington Post. Accesat octombrie 18, 2022. https://www.washingtonpost.com/news/worldviews/wp/2017/03/23/here-are-ten-critics-of-vladimir-putin-who-died-violently-or-in-suspicious-ways/.
Getty, J. Arch. 2002. „Excesses Are Not Permitted": Mass Terror and Stalinist Governance in the Late 1930s.” The Russian Review 113-115.
Holroyd, Matthew. 2021. „Was Russia behind the killing of Zelimkhan Khangoshvili? A Berlin court says yes.” euronews. Accesat decembrie 2, 2022. https://www.euronews.com/my-europe/2021/12/15/zelimkhan-khangoshvili-russian-man-convicted-of-2019-berlin-murder-of-georgian-chechen.
HotNews.ro. 2022. „Rusia, declarată stat care sponsorizează terorismul - rezoluție a Parlamentului European.” HotNews.ro. Accesat noiembrie 23, 2022. https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25921076-rusia-declarata-stat-care-sponsorizeaza-terorismul-rezolutie-parlamentului-european.htm.
„În est, Forțele Armate au distrus un detașament de libieni și sirieni - Danilov.” Platformă multimedia de limbi străine a Ucrainei. Accesat decembrie 3, 2022. https://www.ukrinform.ua/rubric-ato/3463326-na-shodi-zsu-znisili-zagin-livijciv-ta-sirijciv-danilov.html.
Kuczyński, Grzegorz. 2022. „Why Ukraine War Matters For Chechnya’s Kadyrov.” Ukraine Monitor. Accesat noiembrie 14, 2022. https://warsawinstitute.org/ukraine-war-matters-chechnyas-kadyrov/.
Laskowska, Katarzyna. fără an. TERRORISM IN RUSSIA – MECHANISMS. BSP_Book.indb. Accesat noiembrie 5, 2022. https://repozytorium.uwb.edu.pl/jspui/bitstream/11320/2026/1/BSP_10_2011_Laskowska.pdf.
McBride, Julian. 2022. „Wagner Group: The Case for a Terrorist Designation.” Geopolitical Monitor. Accesat noiembrie 16, 2022. https://www.geopoliticalmonitor.com/author/julianmcbride/.
Mroue, Bassem. 2022. „Syrian fighters ready to join next phase of Ukraine war.” AP News. Accesat decembrie 4, 2022. https://apnews.com/article/russia-ukraine-putin-islamic-state-group-syria-europe-4ede428219450a58b0439912bc43cc15.
Newman, Scot. 2021. „Russia Fatally Poisoned A Prominent Defector In London, A Court Concludes.” NPR. Accesat decembrie 3, 2022. doi:https://www.npr.org/2021/09/21/1039224996/russia-alexander-litvinenko-european-court-human-rights-putin.
Orenstein, Mitchell A. 2019. „Russia’s Hybrid War on the West.” Oxford Academy C2–C2.P73. Accesat octombrie 16, 2022. doi:https://doi.org/10.1093/oso/9780190936143.003.0002.
Peace, The Institute for Economics &. 2022. Ukraine Russia Crisis: Terrorism Briefing. IEP. Accesat iulie 12, 2022. https://www.economicsandpeace.org/wp-content/uploads/2022/03/Ukraine-Russia-Terrorism-Briefing-web.pdf.
Rahman-Jones, Imran. 2017. „Why does Russia support Syria and President Assad?” BBC News. Accesat noiembrie 2, 2022. https://www.bbc.com/news/newsbeat-39554171.
Ray, Michael. 2022. „Paris attacks of 2015.” Britannica. Accesat noiembrie 16, 2022. https://www.britannica.com/event/Paris-attacks-of-2015.
Rupar, Terri. 2014. „Remember when a Ukrainian presidential candidate fell mysteriously ill?” Washington Post. Accesat octombrie 18, 2022. https://www.washingtonpost.com/news/worldviews/wp/2014/03/12/remember-when-an-ukrainian-presidential-candidate-fell-mysteriously-ill/.
Serban, Teodor. 2022. „”Măcelarul din Alep” a ordonat bombardamentele care au distrus Harkovul. Cine este generalul rus care preferă muniția interzisă Acest text a fost cop ”Măcelarul din Alep” a ordonat bombardamentele care au distrus Harkovul. Cine este generalul rus care pre.” ziare.com. Accesat noiembrie 18, 2022. https://ziare.com/general-rus/general-rus-macel-alep-siria-ordin-bombardamente-harkov-1740891.
Toader, Alexandru. 2022. „SUA nu consideră necesar să declare Rusia drept „stat terorist”. Motivul invocat de americani.” Știrile ProTV. Accesat decembrie 2, 2022. https://stirileprotv.ro/stiri/international/sua-nu-considera-necesar-sa-declare-rusia-drept-zstat-terorist-motivul-invocat-de-americani.html.