INFLUENȚA CARACTERISTICILOR MĂRII NEGRE ASUPRA OPERAȚIILOR ÎNTRUNITE

Authors

  • Dr. Florin NISTOR
  • Dr. ing. Lucian-Valeriu SCIPANOV

DOI:

https://doi.org/10.53477/1842-810X-21-11

Keywords:

mări închise/semiînchise; Marea Neagră; caracteristici militare; operații întrunite; forțe navale; forțe terestre.

Abstract

În cadrul acestui demers, se propune identificarea unor caracteristici militare ale Mării Negre, din punctul de vedere al unei mări semiînchise, caracteristici care pot influența desfășurarea unei acțiuni militare în context întrunit. Astfel, se va sublinia rolul și locul structurilor de forțe navale prin valorificarea potențialului optim pentru sprijinul acțiunilor de la litoral, desfășurate de structurile de forțe terestre. Noutatea acestui demers este subliniată de faptul că cercetarea are la bază rezultatul cooperării specialiștilor din cadrul Forțelor Navale Române cu specialiști din cadrul Forțelor Terestre, obținut în urma desfășurării unor jocuri de război și utilizării altor instrumente de cercetare, specifice domeniului științei militare. Originalitatea constă tocmai în faptul că misiunile particulare ale Forțelor Navale pe timpul sprijinului acordat Forțelor Terestre au fost identificate de autori prin experiența acumulată în cadrul unor exerciții desfășurate în cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”. Produsul obținut va realiza acea corespondență între caracteristicile Mării Negre și capabilitățile necesare, destinate manifestării puterii maritime, printr-un răspuns adecvat în cazul unor acțiuni militare întrunite, care să contribuie la sprijinul intereselor naționale pe mare și pe fluviu.

References

***, Colectiv de autori, Seria de exerciții Tactical command exercise in education command post MUNTENIA 2019, 2020, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București, România, Bibliografie militară, cote: DA 418/NS; DA 326/NS.

***, Scenariul exercițiului prin simulare „MAGISTERIUM”, Universitatea Națională de Apărre „Carol I”, București, România, Aplicații, cota: APL 235/2021.

ROMAN, Daniel; STANCIU, Cristian-Octavian, „The operational art in the context of range of threats specific to the contemporaty Security environment”, GlobState III, Web Conference 16-20 November 2020, Polish Armed Forces Doctrine & Training Centre Kazimierz Wielki University.

SCIPANOV, Lucian Valeriu; MAXIM, Valentin, „Considerations regarding on the russian doctrine for a new warfare model in the Black Sea region”, Impact strategic, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, nr. 78/2021, vol 1.

SCIPANOV, Lucian Valeriu; NISTOR, Florin, Considerations on the military actions conducted in the North of Black Sea, Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, România, 2015, vol. 2, nr. 2.

VEGO, Milan N., Naval Strategy and Operations in Narow Seas, Colegiul de Război (Forțele navale) din Statele Unite ale Americii , Newport, Rhode Island, Ed. Routledge, 2013.

Downloads

Published

2021-12-09

Issue

Section

SECURITATE ȘI STRATEGIE MILITARĂ