STUDIU PRACTIC APLICATIV PRIVIND CARACTERISTICILE FORMĂRII REPREZENTĂRII SOCIALE A PROFESIEI DE OFIŢER

Authors

  • Daniel ŞIPOTEANU Universitatea Nationala de Aparare "Carol I"

Abstract

Reprezentarea socială, ca formă de conştiinţă socială care permite regândirea realităţii, permite oamenilor să-şi formeze o imagine despre orice fapt sau eveniment întâlnit. Informaţia care ne vine din realitate este prelucrată şi reacţionăm nu la stimulii obiectivi, ci în funcţie de imaginea noastră despre realitate. O diferenţă de percepţie a armatei, a profesiei de ofiţer, a mediului militar în ansamblu între personalul militar şi societatea civilă există şi e normal să existe. Dar această diferenţă trebuie monitorizată permanent de către instituţia militară deoarece reprezentarea cât mai apropiată de realitate a profesiei de ofiţer se află în relaţie directă cu atractivitatea profesională; cu imaginea instituţiei în ochii opiniei publice şi nu în ultimă instanţă cu alocaţiile bugetare.

References

Burloiu, P., Managementul Resurselor Umane, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.

Chelcea, S.; Mărginean, I.; Cauc, I., Cercetarea sociologică, Editura Destin, 1998.

Cracsner, C-tin.E., Elemente de psihologie militară, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 2003.

Constantin, T.; Constantin, A., Managementul resurselor umane: ghid practic şi instrumente, Editura Institutul European, Iaşi, 2002.

Manolescu, A., Managementul resurselor umane, Editura R.A.I.-Imprimeria “Coresi”, Bucureşti, 1998.

Moscovici, S., Psihologia socială sau Maşina de fabricat zei, Polirom, Editura Universităţii “Al.I.Cuza”, Iaşi, 1999.

Neculau, A., Reprezentările sociale, Editura Polirom, Iaşi, 1997.

Pitariu, D.H., Managementul resurselor umane, măsurarea performanţelor profesionale, Editura All, Bucureşti, 1994.

Puşcaşu, P., Probleme actuale ale managementului resurselor umane în armată, Editura Academiei Tehnice Militare, Bucureşti, 2003.

Traian Herseni, Sociologie, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.

Sava, I.N., Tibil, Ghe., Zulean,M., (coord.), Armata şi societatea; culegere de texte de sociologie militară, Editura INFO-TEAM, Bucureşti, 1998.

Sava, I.N., Forţele armate şi societatea-suport de curs, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de sociologie şi asistenţă socială, Bucureşti, 2004.

Published

2014-12-22

Issue

Section

Articole