CONFLICTUL DIN AFGANISTAN (2001-prezent ). O ANALIZĂ GEOPOLITICĂ A SPAŢIULUI AFGANISTANULUI

Authors

  • Cătălina TODOR Universitatea „Babeş-Boliyai”, Cluj-Napoca

Abstract

Cu toate că actualmente ne aflăm într-un moment în care cooperarea şi interdependenţa se află în rândul celor mai importante preocupări internaţionale, stările de conflictualitate şi existenţa războiului sunt realităţi foarte prezente, unul dintre cele mai bune exemple în acest sens este prezentul conflict din Afganistan. Analiza elementelor contextuale şi mizelor acestui conflict ne suscită interesul mai ales pentru faptul că, pe lângă poziţionarea sa în rândul conflictelor majore, aşa cum arată analizele celor de la Hildeberg Institute for Internaţional Conflict Research, este un conflict în care, la nivel internaţional, s-au făcut investiţii considerabile, iar rezultatele aşteptate, ce puţin oficiale, sunt departe de a se fi împlinit. Drept urmare prezentul studiu se va concentra pe cele două elemente de analiză menţionate anterior, în încercarea de a oferi o înţelegere cât mai complexă a situaţiei geopolitice a spaţiului afgan.

References

Aymeric Chauprade, François Thual, Dicţionar de geopolitică – state, concepte, autori, Editura Corint, Bucureşti, 2003.

Brzezinski Zbigniew, Marea tablă de şah – Supremaţia americană şi imperativele sale geostrategice, Editura Univers Enciclopedic, 2000, Bucureşti.

Chandra Amresh, Geopolitics of Central Asian Energy Resources and Indian Interest, Journal of Peace Studies, Vol. 16, Issue 1-2 , 2009, http://www.icpsnet.org/adm/pdf/1251369051.pdf

Cohen Ariel, U.S. Interests and Central Asia Energy Security, Published by The Heritage Foundation, Washington , 2006.

Encel Frédéric, Orizonturi geopolitice, Traducere Adrian Ciubotaru, Editura Cartier, Bucureşti, 2011.

Fiscus W. James, America`s war in Afghanistan, The Rosen Publishing Grup, New York, 2004.

Friedman George, Următorii 100 de Ani – Previziuni pentru Secolul XXI, Editura Litera, Bucureşti 2009, p. 47.

Harris Nicholas et all, Atlasul lumii în imagini, Editura Aquila ‘93, Oradea, 1996.

Kapila Subhash, Afghanistan and Pakistan: Comparative Analysis of Geo-Strategic and Geo-Political Significance, South Asia Analysis Group, Paper no. 3139, 2009.

Liaboe E. Megan, Afghanistan and the Search for a Sustainable Economy, The Project on International Peace and Security (PIPS) Institute for Theory and Practice of International Relations, Government Department - The College of William and Mary, Williamsburg, 2010.

Paverman Iana, Afganistan: conflictul dintre război şi identitate, Sphere of Politics, issue: 140 / 2009.

Petrescu Stan, Călătorii Geopolitice – Lumea văzută de la Bucureşti¸ Editura Militară, Bucureşti, 2010.

Waldman Matt, Dangerous Liaisons with the Afghan Taliban The Feasibility and Risks of Negotiations,

Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“

Septembrie, 2014

United States Inst itut e of Peace, Special Report 256, 2010.

Yadav Kumar Mukesh, Sustaining the Afghan Economy, Air Command and Staff College Air University Maxwell Air Force Base, Alabama, 2010.

Monitoring of Drug Flow in Afghanistan United Nations Office on Drugs and Crime, Kabul Illicit Crop Monitoring Program Report, 2007.

https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/ro.html, Accesat la data de 20.06.2014.

http://hdr.undp.org/en/reports/global/hdr2010/papers/HDRP_2010_17.pdf Human developement Index, accesat la 20.06.2014.

http://www.newsecuritybeat.org/2011/10/minority-youth-bulges-and-the-future-of-intrastate-conflict/, accesat la 10.06.2014.

http://www.ensec.org/index.php?option=com_content&view=article&id=233:afghanistan-the-tapi-pipeline-and-energy-geopolitics&catid=103:energysecurityissuecontent&Itemid=358 Journal of Energy Security Official Website, accesat la 20.06.2014.

http://news.bbc.co.uk/2/hi/7663204.stm, accesat la 10.07.2014.

http://www.alegeri-2009.ro/partide/, accesat la 17.06.2014.

http://www.transparency.org/, Transparency International, accesat la 17.06.2014.

http://www.eiu.com/public/ accesat la 17.06.2014.

http://aidontheedge.info/2012/02/15/state-fragility-as-a-wicked-problem/, accesat la 10.08.2014.

http://maplecroft.com/about/news/conflict_intensity_index.html, accesat la 10.08.2014.

http://www.thepublicdiscourse.com/2011/09/4004/, accesat la 21.07.2014.

http://www.isaf.nato.int/troop-numbers-and-contributions/index.php, accesat la 21.07.2014.

http://www.visionofhumanity.org/sites/default/files/2012_Global_Terrorism_Index_Report.pdf, accest la 17.07.2014.

http://www.stratfor.com/ - George Friedman (2011), Obama’s State of the Union and U.S. Foreign Policy, Stratfor Global Inteligence

http://slouchingcolumbia.wordpress.com/2011/04/29/china-afghanistan-and-the-widening-of-asian-geopolitics/Nima Maleki, Energy pipelines in Eurasia: maps of the New Silk Road, 2009

http://positivity.wordpress.com/2009/04/21/energy-pipelines-in-eurasia-maps-of-the-new-silk-road/

http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-6861203-afganistanul-are-resurse-petrol-valoare-mie-miliarde-dolari.htm, accesat la 19.07.2014.

http://oilprice.com/Energy/Energy-General/The-Turkmenistan-Afghanistan-Pakistan-India-TAPI-pipeline-Looks-Set-to-go-Ahead.html Oil Price Official website, accesat la 19.07.2014.

http://slouchingcolumbia.wordpress.com/2011/04/29/china-afghanistan-and-the-widening-of-asian-geopolitics/, accesat la 20.07.2014.

http://www.cacianalyst.org/?q=node/5479 Central Asia-Caucasus Institute & Silk Road Studies Program Joint Center, accesat la 20.07.2014.

http://www.silkroadreporters.com/2014/07/24/will-tapi-pipeline-ever-built/, accesat la 01.08.2014.

http://www.silkroadreporters.com/2014/07/24/will-tapi-pipeline-ever-built/, accesat la 01.08.2014.

http://belfercenter.ksg.harvard.edu/publication/23201/after_the_drawdown.html, accesat la 12.08.2014.

Published

2014-10-15

Issue

Section

Articole