INFLUENŢA ORGANISMELOR FINANCIARE INTERNAŢIONALE ASUPRA SECURITĂŢII NAŢIONALE

Authors

  • Tiberiu-Valentin MAVRODIN Ministerul Finanţelor Publice

Abstract

Rolul instituţiilor financiare este deosebit de disputat în ultimii ani, existând o serie de argumente „pro” şi „contra” referitoare la beneficiile reale ale măsurilor impuse naţiunilor de către aceste instituţii. Deşi principiile de funcţionare ale acestora sunt extrem de generoase, transpunerea în practică a dezideratelor şi a condiţionărilor aferente, cărora li s-a atribuit, în decursul timpului, un caracter general valabil, fără a fi luate în considerare caracterul variat şi particularitățile economiilor respectivelor state, poate determina efecte extrem de grave asupra economiei şi, implicit - datorită interdependenţelor existente - asupra securităţii naţionale. Tocmai din aceste considerente este necesară regândirea relaţiilor dintre aceste organisme şi guvernele naţionale şi nuanţarea programelor de acţiune în funcţie de particularităţile mediului intern şi internaţional, valabile la momentul respectiv.

Author Biography

Tiberiu-Valentin MAVRODIN, Ministerul Finanţelor Publice

Născut la data de 19.05.1976 în municipiul Buzău, județul Buzău; întreaga activitate profesională și-a desfășurat-o în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, contribuind în decursul celor 16 ani de activitate la implementarea și dezvoltarea unui număr considerabil de sisteme și mecanisme prin intermediul cărora s-a realizat îmbunătățirea modului de derlare a operațiunilor de încasări și plăți la nivelul unităților trezoreriei statului ; de-a lungul carierei a manifestat o preocupare constantă în direcția menținerii unui nivel corespunzător de pregătire și perfecționare a cunoștințelor profesionale, urmând o serie de programe de formare specializată și cursuri postuniversitare în domeniile de interes.

References

Andrei Vocilă, De la cultura de securitate la cultura de intelligence, 2010

Cătălin Popa, Structura instituţională a sistemului monetar financiar internaţional, 2014

Cornel Ban, Daniela Gabor, Recalibrarea înţelepciunii convenţionale: o analiză aprofundată a relaţiilor dintre România şi FMI, 2014

Cristian Băhnăreanu, Impactul factorilor economici asupra securităţii, 2006

Ion-Lucian Catrina, Lupta pentru finan ţarea deficitelor - Despre iluzia prosperităţii şi epuizarea financiară a statului, 2012

M. Lieberman şi R.E. Hall, Principles and applications of economics, 2010

Mugur Isărescu, Conferinţa The Economist 'The EU-Southeast Europe Summit - On the road to stability and growth' , 2014

Nicolae Dănilă, Dezvoltare strategică sau ajustări frecvente, 2010

Paul Zai, Considerente privind componentele politicilor bugetare, 2008

Stiglitz J.E., Globalizarea. Speranţe şi deziluzii, 2003

Traian Pigui, Securitatea economică şi securitatea umană globală, 2004

Hotărârea Parlamentului României nr 36/2001 privind privind adoptarea Strategiei de securitate naţională a României, 2001

Strategia de Securitate Naţională a României, 2007

Published

2015-10-08

Issue

Section

Articole