PROVOCĂRI ALE ÎNVĂȚĂMÂNTULUI SUPERIOR MILITAR ROMÂNESC ÎN ETAPA INTEGRĂRII DEPLINE A ȚĂRII NOASTRE ÎN NATO ȘI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Authors

  • Mihaela POPESCU Casa Corpului Didactic Cluj-Napoca; Colegiul Economic ,,Iulian Pop” Cluj-Napoca

Abstract

Strategia de Transformare a Armatei României prevede trei etape de parcurs pentru asigurarea succesului procesului de transformare a Armatei României şi sincronizarea acestuia cu transformarea NATO şi a Uniunii Europene, perioada 2016 – 2025 fiind ,,Etapa integrării depline în NATO și Uniunea Europeană”. Lucrarea de față prezintă orientările la nivelul NATO și al Uniunii Europene în domeniul învățământului superior militar și măsurile care, în opinia noastră, se impun la nivel național, pentru compatibilizarea deplină a învăţământului superior militar românesc cu cel din spaţiul euroatlantic. Cuvinte cheie: Învățământ superior militar; Transformarea Armatei României.

Author Biography

Mihaela POPESCU, Casa Corpului Didactic Cluj-Napoca; Colegiul Economic ,,Iulian Pop” Cluj-Napoca

A absolvit Facultatea de Științe Economice (nivel licență) și Facultatea de Studii Europene (nivel masterat), în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Este coordonatorul Serviciului Proiecte din cadrul Casei Corpului Didactic Cluj, o instituție conexă Ministerului Educației și Cercetării Științifice, cu rol în formarea continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar. De asemenea, este profesor de științe economice la Colegiul Economic ,,Iulian Pop” din Cluj-Napoca și formator pe domenii precum: management de proiect, marketing educațional, managementul formării continue. Începând din anul 2013 este doctorand la Universitatea Națională de Apărare ,,Carol I” din București, tema tezei de doctorat fiind ,,Învățământul superior militar românesc – de la tradiție la era digitală”.

References

Strategia de Transformare a Armatei României, Statul Major General, Bucureşti, 2007.

NATO Bi-SC 75-2 Education and Training Directive, 2013.

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul economic și social și Comitetul regiunilor - Sprijinirea creșterii și a ocupării forței de muncă – un proiect pentru modernizarea sistemelor de învățământ superior din Europa, Comisia Europeană Bruxelles, 2011.

Europa 2020 - O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii, Comisia Europeană, Bruxelles, 2010.

Report to the European Commission on Improving the quality of teaching and learning in Europe’s higher education institutions, High Level Group on the Modernisation of Higher Education, Luxembourg, 2013.

Romanian Partnership Agreement for the 2014 – 2020 Programming Period, Ministry of European Funds March 2014.

Rezoluţia Parlamentului European din 12 septembrie 2013 referitoare la structurile militare ale UE: situația actuală și opțiuni viitoare 2012/2319(INI).

Spaţiul European al Învăţământului Superior în 2012:Procesul Bologna. Raport de implementare, Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură P9 Eurydice, Brussels, 2012.

Mandache, R.A., Bojor, L., Land Forces officers Training Between Full Spectrum Combat and Irregular Conflict, în The 10th International scientific Conference ”Strategies XXI” Strategic Changes in Security and International Relations, Vol. 3, Universitatea Națională de Apărare ,,Carol I”, București, 2014.

Popa, T., Pleșanu, T., The Importance an Necessity of Attracting Funds to the Romanian Ministry of National Defence, în The 10th International scientific Conference ”Strategies XXI” Strategic Changes in Security and International Relations, Vol. 3, Universitatea Națională de Apărare ,,Carol I”, București, 2014.

Viereck, K., NATO’s Global Training Architecture, în The 6th International Conference on ICT for Development, Education and Training, Dar es Salaam, Tanzania, 2011.

http://epthinktank.eu/2013/10/08/university-ranking-and-u-multirank/ accesat la 14 iulie 2014.

http://www.act.nato.int/e-management accesat la 16 iulie 2014.

http://www.u-map.org/ accesat la 16 iulie 2014.

Published

2015-04-02

Issue

Section

Articole