SPRIJINUL LOGISTIC AL STRUCTURILOR SUBORDONATE MINISTRULUI APĂRĂRII NAŢIONALE DISPUSE ÎN AFARA GARNIZOANEI BUCUREŞTI. PROPUNERI DE EFICIENTIZARE

Authors

  • Sorin PÎNZARIU Universitatea Nationala de Aparare "Carol I"
  • Constantin PAGNEJER Comandamentul Logistic Întrunit.

Abstract

Prin structurile sale centrale, Ministerul Apărării Naţionale îşi armonizează întreaga activitate în vederea îndeplinirii cu succes a misiunii de bază, aceea de a conduce activitatea în domeniul apărării naţionale, potrivit prevederilor legii şi strategiei de securitate naţională, pentru garantarea suveranităţii, independenţei şi unităţii statului, integrităţii teritoriale a ţării şi democraţiei constituţionale și de a participa cu forţe şi mijloace la îndeplinirea misiunilor asumate de România în calitate de membru NATO. Articolul de faţă îşi propune o analiză succintă a activităţilor desfăşurate pentru asigurarea unui sprijin logistic eficient şi oportun unităţilor subordonate structurilor centrale ale Ministerului Apărării Naţionale dislocate în afara garnizoanei Bucureşti, avându-se în vedere toate domeniile funcţionale ale logisticii. Eficienţa sprijinului logistic al unităţilor menţionate anterior depinde de organizarea optimă a fluxului de informaţii logistice, precum şi de procedurile standardizate existente şi utilizate.

Author Biographies

Sorin PÎNZARIU, Universitatea Nationala de Aparare "Carol I"

Director al Şcolii doctorale a Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I".

Constantin PAGNEJER, Comandamentul Logistic Întrunit.

Născut la data de 01.05.1966, în com. Drăgoteşti, jud. GORJ În 1984 a absolvit Liceul Militar „MIHAI VITEAZUL”, Alba-Iulia; În 1987 a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „NICOLAE BĂLCESCU”, Sibiu, Arma Servicii, Specialitatea Intendenţă; În 2003 a absolvit Academia de Înalte Studii Militare, Facultatea Interarme, Specializarea Conducere logistică; A absolvit cursuri de carieră şi de specializare/perfecţionare în ţară şi în străinătate. Pe parcursul carierei militare a activat în diverse funcţii pe linie de logistică, cele mai importante fiind: locţiitor pentru logistică la nivel batalion; locţiitor al comandantului la nivel depozit materiale intendenţă; locţiitor al comandantului şi comandant de mare unitate logistică; locţiitor al şefului de stat major şi şef de serviciu la Comandamentul logistic întrunit. A executat activităţi în majoritatea domeniilor funcţionale ale logisticii, participând la diferite exerciţii în care a asigurat atât sprijinul logistic real, cât şi întocmirea documentelor de conducere logistică; a executat activităţi privind achiziţia bunurilor materiale; a participat la elaborarea principalelor documente de conducere în domeniul logistic în perioada 2007-2008. În prezent, este detaşat la Şcoala de Aplicaţie pentru logistică, ca reprezentant al comandantului Comandamentului logistic întrunit pe linia învăţământului militar de logistică.

References

Legea nr. 346 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, Bucureşti, 2006;

SMG/L-1, Doctrina logisticii operaţiilor întrunite, Bucureşti, 2008;

Regulamentul logisticii operaţiilor întrunite, Bucureşti, 2008;

L-11, Regulamentul mentenanţei echipamentelor în Armata României, Bucureşti, 2009;

S.M.G. 126, Ordinul şefului Statului Major General pentru asigurarea sprijinului logistic pentru centrele militare prin arondare la alte unităţi militare, Bucureşti, 2010;

Colectiv, Tratat de stiinţă militară, vol.3, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucuresti, 2004.

Published

2015-04-01

Issue

Section

Articole